Plutești printre arbori ca o pană rătăcită
Nu ești nici cânt nici pasăre
Te-ai ridicat spre zare...
Unii spun că-i cenușie, alții văd paradisul
Te întreb: de ce ești curioasă...
Îmi spui că-ți plac florile...
A lui e drăgăstoasă, a ei mieroasă
Tot rătăcești iscoditoare
Ai aflat?
Câți pui sunt în cuib?
O, iar ești mioapă
În lumea crizelor de piatră...
nu mai avem
s-au aruncat toate
Murul se înalță să ne separe
În a vedea sau nu ce-i libertatea
Iar te-ai furișat printre flori
Cine e orb?
Nu, întunericul este lumina în mișcare
Mintea și-a pierdut vederea...
Câți pui de cioară sunt în cuib?
Nu, sunt petele de pe retină
s-a împiedicat...
lasă-l să se ridice singur...
nu lăcrima strângând din pumni,
iar te-ai furișat în inima unei mame...
ce culoare ai?
Cer de plumb sau inimă-ndoită...
ești verdele crud din ramurile nucului...
El totdeauna te folosește
când pictează inorogi în suflet
Sau când vorbește de tymp...
Unii ți-au dat și o definiție esoterică
Eu mă bucur când mângâi florile
Picur de cer, picur de viață în oglindiri de azur
Pupila sufletului și minții rătăcită
în zarea clipei de foc...