mă doare iarba aceasta moale și verde cum m-ar durea frumusețea
lumii la care spiritele slabe au speranța veșniciei
mi-e teamă de căpușe așa ne amenințau la știri reporterii
devenind astfel hidoși
monștri lipsiți de suflet torționari
pentru care iarba moale și verde nu e frumusețe
ci sursa evenimentelor zilei.

mă doare pămîntul acesta uscat de douăsutetreizecișioptdemiidekilometripătrați
pe care milioane de umbre îl străbat fantomatic
fără speranța mîntuirii colective
ci doar a furtului personal de milă divină
iată-i cum ridică pe furiș biserici
iată cum fiecare își caută un loc numai al său
iată cum cei bogați își pun fețele în icoane cu aură purpurie
și numele pe lista ctitorilor.

mă doare soarele acesta fierbinte
nepăsarea acestuia mă doare și-i invidiez longevitatea
pentru că nu e om nu e umbră nu se reîncarnează
ci strălucește
cum l-ar durea în cot de condiția pașilor prin iarba moale
și verde.

timpul va trece așa cum numai el știe
să șteargă durerile
umbrele se vor estompa odată cu stingerea soarelui
și nimeni niciodată nu va pomeni frumusețea
pentru că nu vor fi ochi
sau alte organe ale ființelor mici
și asta mă doare cel mai tare.