intrăm în salonul din care moartea
a supt aerul
curentul din prize și
becuri aparate cu linii
sinusoidale verzi. intrăm și ieșim din
salon și moartea intră și
iese cu noi. știu că-i aiurea

te faci mic de nerecunoscut
dar partea ok e că nu
trebuie să spui nimic despre cearceafuri albe
nimic despre pereți albi despre perfuzii
nimic despre veninul
albastru. toate astea-s clișee (partea și mai ok e că-i atît de bine fără ele, batem aerul cu picioarele, batem curentul din aparate cu picioarele, batem perfuziile cu picioarele, o purificare sigură, departe de ușa salonului)

vorbim atunci de puța strîmbă a
iubitului tău. de greșel și
de singura chestie sigură: puța
care știu că-i strîmbă. albă clară
pietrificată. aici toate-s albe. ca ziua ca
noaptea ca răsăritul ca
apusul.