Amarul meu, dulcele meu gând păgân,
Când te vei trezi singur,
Nu te speria.
Am plecat, cu siguranță, dar nu de bună-voie.
Am plecat îndemnată de toate nopțile
În care plângeam în pat lângă tine,
Simțindu-mă abandonată,
Și de toate clipele în care orice conta mai mult
Decât ceea ce îmi doream eu.
Așa cum eu reușeam să mă gândesc doar la tine
Și la nenumăratele feluri în care să îți îndeplinesc
Dorințele și plăcerile,
Cred că ai fi putut face și tu asta măcar o dată,
Dacă tot mă iubeai așa cum îmi spuneai c-o faci.
Prima dragoste?
Nu știu. Poate eu am fost, deși nu erai deloc credibil
Când spuneai asta gândindu-te la formele
Altor femei.
Nu mă mai minți. Nu te mai minți.
Ești un risipitor de iubire.
Colecționezi suflete, emoții și sentimente
Pentru a te hrăni cu ele.
Iubirea pe care ți-o port
E doar un moft, un capriciu.
Dulcele meu, amarul meu gând păgân,
Când te vei trezi singur,
Nu sta.
Pleacă în căutarea mea.