S-a stins un anotimp din vremea mea
Și am aflat că-naltu-i doar înalt
Iar lacrima și frunzele de stea
Nu cresc în piramide de cobalt.

S-au rătăcit alți sâmburi de lumină,
Cei semănați născut-au în cuvânt.
Dar cui să poți să-i faci cumva pricină
Că vorbele-s doar aripă de vânt?!

A mai trecut un anotimp de îngeri
Ce caută un cer fără păcat;
Din ale valuri vieții plângeri
Priviri cu verde roua-au adunat.

Cu sufletul mânat în despletire
Și chipuri de albastru din zenit
Îsi află-n piramide liniștire
Căci mor spre a trăi cu dor suit

Și trupul din țărână rostuit
Încercuit pe veci în amăgire
Așa precum un Crist, e răstignit
La poarta vremii într-u mântuire