E graiu-n care neamul ni-i născut
Și cartea ce-o lăsară voievozii,
Ca de Tisa până peste Prut
În limba noastră să ne creștem plozii

Și s-o rostim sub strașnic legământ
Stând la răscrucea vechilor istorii,
De unde marea se-ncrețește-n vânt
Și pân-la munții logodiți cu norii,

Că-n românește - grâul e mai grâu,
Iar pâinea e mai pâine-n limba noastră,
În românește - râul curge râu,
În românește - marea-i mai albastră,

Și-n românește doruri multe-am strâns
Rugându-ne sfințind străbune vetre,
Iar tot în limba noastră-am râs și-am plâns
Cu lacrimi de aghiazmă peste pietre;

Că-n limba noastră,-n vremuri de demult,
Își inmuiară pana cronicarii,
Și tot în românește, de-i ascult,
Am dat prinos de sânge la fruntarii...

Prin veac ne-a fost și sabie, și scut
Și va trăi cât va trăi norodul,
Fiindcă-i limba-n care ne-am născut
Și limba-n care ne-or cânta prohodul.

Și chiar de ne vom stinge rând pe rând,
C-am ars precum o candelă de Paște,
Purtăm nădejdea-n suflete și-n gând
Că tot în românește vom renaște!