Frumoasei cu privirea albastră

Ești vis în cea mai mare realitate,
Ești tot prezentul din eternitate,
Deschizi cu-acel surâs un univers
Pe care-ncerc să-l mestec: vers cu vers!

Respiri un aer de inteligentă
Ești firavă, frumoasă și cochetă,
Izbești în minți foc și taifun
Actriță luminoasă-n negru fum!

Obrajii tăi, ca stâncile-n Ceahlău
Îmi întăresc că nu e rău
Ca să-ți mai scriu un vers, un val
Sau să te răpesc, pe-un cal…

ÃŽn buzele tale se oglindesc apusul
Răsăritul, ziua toată, binele și gustul
Lupta sub cer, frumosul, fapta
Aș vrea să te cuprind, nu alta!

Sânii tăi, minuni ce se-oglindesc în lacuri
Când soarele-și izbește razele prin vapori
Iar peștii se adună după hrană,
Frumoaso, strălucești ca o icoană!

Când de departe ești văzută domnișoară
Și-n ochi retina-mi tremură și zbiară,
Aș vrea s-auzi, dar nu e cu putință
Pot doar să-ți scriu: mi-ești dragă ființă!

Răscrucile de drumuri, zdrobitoare
Mi te-au dăruit în clipe sfâșietoare,
Mult prea puține, însă colorate
Multe-n minte, cam subțire-n fapte!

Să mai adaug pata din zăpadă
Care-mi doresc pe mine ca să cadă
Mișcată prin vânturi și-avalanșe
Ca eu s-o pot salva în tranșe?

Ei bine, te-aÈ™ salva de tot
Știu că-i greu, dar știu că pot!
Noaptea-i zi și ziua-i noapte
Dar degeaba, fără fapte!

Luminoasă și ferice, domnișoară
Tu să fii mereu la fel: o dulce-amară -
Iar de vrei vreodată o-mbrățișare
În brațe-mi vei găsi acea strâmtoare!