Dacă nu vă vor vedea cei care vă stau înainte,
veți orbi și voi, cu toții.
animalele care va ies de sub piele,
hrănite păgân cu sângele închegat din trecut,
vor defila sinistru la marginea așezărilor
și nu cred că vor căuta oamenii care ați fi putut să fiți…


urletul vostru interior eu l-am auzit.
suferințele, hăituirea, iluzia și fuga eu le-am avut în vedere.
că sunteți mai răi decât ceea ce poate fi imaginat despre răutate
nu mai trebuie dovedit.
vă sfâșiați din cauza suferinței de a nu mai fi nimic.
vă mâncați unii altora binele, nădajdea și dragostea
pentru ca toate acestea sunt suferințe în voi.


colcăială, ședinte, serbări.


între convenții, sunteți ca fiarele în cuști.


mai înainte de a striga să vă salveze alții,
salvați-vă pe voi de voi înșivă!


în această oglindă a voastră,
prezentată mereu ca fiind dovada existenței vechi
și în care priviți de-a-ndoaselea lumea,
câtă reflectare, atâta orbire este.


sinele vostru este în fața văzului,
în oglindă nu e nimeni.


doar adevărul și conștiința micimii
vă mai pot feri de moartea pe care o trăiți deja în adânc,
morminte umblătoare, în care ați reușit să vă îngropați rostul,
uneori și sufletul.


lăsați lumina să vă cadă pe răni!



septembrie, 2013