timp fără nume curge-n secunde

ca o apă fără maluri


cutii aproape goale plutesc în derivă


pe-o foaie albă mototolită de-o mână străină

mi-aștern gândurile


când apele mele se tulbură îmi înalț brațele


trec prin uși în camera mare

mă privesc într-o oglindă imaginară

și e ca și cum aș reveni acasă


strig pădure mută

eu nu mai sunt cea de ieri