Vâslesc prin apa străină cuvintelor,
caut sunetele în care am să vibrez
pe notele descumpănite ale toamnei.

Partiturile pe care le cânt
au ritmul visător și culori metalice de aramă
să dea glas interior meditației.

Cu netăgăduită uimire
sufletul înrămat în simboluri
și ochii fascinați de tandrețea culorilor
privesc niciundele timpului umbros.

Simt cum în tine-i respirul,
iarbă sortită pentru descântec,
dimineți de ciocârlii cu cântul în zbor,
de nu mai scap de iluzii.

Numai ele în lumină zburând
cu soare îmi umplu inima,
mai departe-i secerat grâul,
după o vreme se culege porumbul,
știuleții în lapte se fierb
după care începe să fiarbă și mustul,
de aroma căruia mă îmbăt.

La sînii tăi, struguri-s culeși de nostalgie
și mă izbesc de singurătate
ca de o fântână cu ghizdul de lemn, părăsită.