ploaia se întoarce în sine
spălând trotuare obosite
coroane arămii se clatină ritmic
șuieră mohorât o toamnă rece
cât toate temerile mele;
sunet de vioară îmi modelează suflarea
uit de ce mi-era dor
cum încăpeai în versurile mele
ca o pasăre de lut
strigându-și zborul,
ceasul a rămas odihnindu-se
la piciorul pădurii
peste noi timpul
rămâne verde crud
în pas de mai.