Mă poartă gândul cîteodată-n seară
Pe-un drum de piatră cu tăișul rău
Când, pe-o motocicletă temerară,
Un tânăr zvelt căra destinul meu.

Geacă de piele falsă, plete, blugi -
Motociclistul nu profesor pare
Și totuși printre vrerile-i de-atunci
Se număra și-această nerăbdare...

Apoi acolo-n Stremț a fost o fată
Și-acum o văd în clasă ca un râu
Cu ochii verzi de apă blestemată
Și n-aveam voie, doamne, să o știu!

Nu spun mai mult, ci mut precum o stâncă,
Mărturisesc, dintr-un noian de vise,
Că-n amintire mă mai strigă încă
Dorul acelei dragosti interzise.