din înaltul supunerii
mă recompune și mistuie așteptarea
în decența legănată am închis răspunsuri
nebune
iar printre visele colorate
mi-am împachetat părerile de rău
într-o imposibilă alergare a unor aripi albe
prietene

temătoare și-au deschis taina
le plăceau atât de mult zborul discret
nu justificarea parfumului de acolo din înalt
perfect
au înțeles desprinderea
de față cu iubirea și reversul ei
ca o amprentă din fiecare verb ce-și ascunde
artificialul

pentru atingerea pământului
mă îngenunchez voit și încet mă ridic
nu-mi văd mâinile îndreptate spre unicul baston
doar zăresc
drumul memoriei absente
la ora mesei festive din lacrimi ce sângerează
fără ca cineva să vadă cătușele dorințelor ucise
la desert.