fredonam melodii inventate
păream în sine compozitor
nu simțeam cum trec anii fără sens
și muzelor cum le albesc penele

nu ascultam niciodată glasul din ceruri
dicteul niciodată nu mi-a pătruns conștiința
și iată-mă în vîrsta înflorită
călcînd anii cu nepăsarea celui ce moare
oricum

într-o desagă purtam cumpenele
desaga s-a îngreunat într-atît
încît i-am dat drumul într-o fîntînă
și am privit cum o luminează luna

ușurat am fredonat iară și iară
melodii pe care oamenii le știau
în sinea lor
un cor de tînguiri a devenit lumea
-pentru mine cu siguranță-
iar glasul din ceruri tăcuse de mult

mi-am cumpărat din tîrg desagă nouă
era o modă să porți cumpenele
la vedere
să fredonezi
anotimpuri și pajiști fierbinți
și tot nu simțeam cum trec anii
în sensul ciudat al ticăitului

iată o pun pe piatra aceasta
e grea plină de cumpene
mă așez pe iarba moale
și fredonez