cu lumescul iris cos secundele
pe cerga pajiștilor crude
plec geana nedormită spre decolteul alb
din ziua nudă
și regăsesc o lucire nebună de crisalidă
spre un zbor
din umbră

cu graba-mi înceată îmi îmbrac timpul
în vesta domnească
la rever îi așez cupe din gesturi virgine
cu zorile neplânse
într-o călătorie
albă

cu noaptea-n cap împletesc meleag de fire
pe fruntea neplecată
opresc în obrazul dimineților
o rază
ce joacă mereu dorințe
pe sânii serilor
de altădată

cu naiul din ape răstălmăcesc notele rare
din copca de lumină
a unei lumânări
ce a fost cândva aprinsă
într-o trecere fugară
propria-mi ființă.