Risipa de verbe năuce
îmi face ziua și pământul un pic mai strâmte.
Calc vânt, respir pulberi de sticlă –
cumințenia-i exorcism eșecurilor, nimeni
nu a atins adâncimile singurătății contemplând,
a trebuit să guste fierul oricărui cer
și pentru aceasta a plătit cu părăsiri...
Risipa de viață o face doar coasa, eu nu.
Arunc în toate sensurile cu fapte inutile,
mă cred generos de viu, egoist de mort – pe frunte
nu scrie nimic, destinu-i o înșelătorie,
ca să poți risipi trebuie să ai
ce