Un zori...

În lumea oamenilor de cristal,
În lumea de poveste,
În zorii zilei cu amar,
Primesc din nou o veste.

Când Demiurgul a creat, laguna cea pustie,
Cu chip făcut din chipul lui, a-mpodobit-o, vie!
Nu s a gândit nici un minut, la cea ce va să vină,
Să facă tot făr’ de-nceput, să fie acum lumină!!

Lumin-a fost, lumina este, si el ne încălzește,
Legende-n vis, tăcut ascult, legendele-n oglindă.
Din focul cel făr’ de-nceput, făr’ de sfârșit poveste...
Din număr sfânt, din grai celest,din apă și din humă,
A început a modela, din El asemănare,
Un om ce parcă-I semana, din minte-n trup și-n limba.


Un strop din glasul Lui ascuns, a revărsat cuvântul,
Căci El e făr’ de-nceput, este mai vechi ca timpul.
Din gând în gând cu mult curaj, suflat-a apoi viața,
Si apărut dintr-un miraj, din vis si din speranță,
A sa creație-n pustiu, un fir de aur pământiu,
Buimac și gol...un început de om ce prinde viață.

Cu-n dulce glas l-a-ntimpinat, zeul cel alb și falnic,
Era, atât de luminos, avea in frunte-un diamant ce strălucea amarnic.
Din foc, din apă și din glod Eu te-am creat pe tine!
Să stai a lumii împărat, să fii la fel ca Mine!
Și nu uita, ești muritor, dar lumea-mi este martor,
Voi fi aici, al tău păstor și dătător de sfaturi.
Să nu Ma uiți căci de acum me-I mai vedea in vise,
Căci eu sălășluiesc pe-o stea, desprinsă dintre restul,
La răsărit sunt ultima, iar la apus sunt prima
De-acum în mine tu vei sta, iar eu voi fi în tine.

Așa grăit-a un demiurg creație celeste,
Și una s-a făcut cu ea și-n ea sălășluiește,
Iubire,strigăt înfundat timpanului s-audă
Vocea a cel ce ne-a creat și-a timpului cunună,
Încununa-vor peste veac vestea cea făr’ de veste.