Te priveam Carmelina
cărau (unii) cuvinte concave pe șira șirii spinării
lor umedă își duceau vertebrele cu mistria
cum săpai tunel în pulpa de piatră a
închisorii mele cu pulpele tale crescute
în blugii aceia mereu aceiași mereu aceleași de fier
mai schimbă-le și tu de ceară de verde de așa și așa de
geaba
urcau norii în șir indian (îndelung și cuminte
miere de zi de mai) mă frecam de pulpa ta
cu ochiul stâng până când blugii au devenit o casă
cu doi gânditori la masă o veioză într-un colț
un dulap cu multe cântece spre nord o gură
în sud un ochi la vest în est era icoana din ochii mei
atât de uzați și așa de
nu îmi mai trebuia nimic la o adică puteam
dormi peste pulpa ta cineva scăpase un cuvânt și
am tresărit când mătura cioburile pe o
filă de plumb luată la întâmplare din forja unei
tipografii de scufundări aleatorii printre ele
numai tu puteai înțelege tu Carmelina cu pulpele crescute
în blugii de fier prin mine trecea o sabie de abur din
cap în picioare se auzea cum galopau fără potcoave
urechile gândului pe o muchie de vis pregătit întru
înjunghierea pleoapelor sigilate contra
hoților de sevă de somn și
numaidecât Carmelina ai observat
pulpele tale în ochiul meu sigilat și te-ai
bucurat întristată oftându-ți zâmbetul greu cât
un munte nesătul de înălțimi