Am plecat pe drumul meu, să-mi învăț mersul
printre frunze, printre pietre, printre picături de apă, în soare,
când repede, când încet.
O vreme însoțit, o vreme singur,
o vreme pas lângă pasul ei m-am lăsat purtat.
Apoi m-am așezat și am respirat adânc.

Am plecat pe drumul ei, să-i învețe mersul
printre flori, printre pietre, printre picături de rouă, sub lună,
când tandru, când agitat.
O vreme am urmărit-o, o vreme am pierdut-o,
o vreme urmă după urmă am căutat-o.
Apoi m-am așezat și am respirat adânc.

Am alergat pe drumul nostru să caut sensul
printre semințe, printre pietre, prin nori, la răsărit,
când treaz, când în visare.
O vreme am înțeles, o vreme am întrebat,
o vreme mister cu mister m-am lăsat măcinat.
Apoi m-am așezat și am respirat adânc.

Am plecat pe drumul meu să-mi învăț mersul
printre copaci, printre munți, printre mări, la apus,
când repede, când încet.
O vreme atent, o vreme îngândurat,
o vreme în care fără să mă opun, fără să vreau,
am să mă las așezat.