Avea drumul pe urmele oaselor de sare
semne punând asfințitului

apele nopții.

Însingurarea se furișa în vânătorii de comori
scormonind în cenușa necropolelor,
pietrele se obișnuiseră să nu vorbească
doar să sclipească din când în când
în râuri ochi de flacără.

Tărâmul rămas cu aer de templu gol
se fereca în dorința îmblânzirii de sine
și zâmbea celor lipsiți de prejudecăți.

Diminețile lichide acopereau același gând
al depășirii limitelor,
strigătul unui clopot tulbura pădurile,
păsări de metal țineau sub aripi răsăritul.

orizontul galben se ridica din ape.