Când se vorbește de independență
Într-o justiție prea mult „blamată”
Eu cred că este-o mare imprudență
Și-o definiție mistificată

Pentru că dintr-un turn cotrocenean
Se strigă că sunt prea mulți doritori
Din spațiul nostru cel dâmbovițean
Să „pună mâna” pe judecători

Dar nu ne-o spune un judecător
Care s-ar vrea mereu independent
Ne-o spune zilnic „marele farsor”
Care-i mai prezidează și-n prezent

Adică cum să vrei independența
Acelora pe care-i prezidezi
Când n-ai nici studii și nici competența
Justiția s-o inoportunezi?

De ce puterea judecătorească
N-are curajul de a-i da cu flit
Aceluia ce vrea ca s-o păzească
La fel cum și pe noi ne-a tot păzit?

Nu-i duce mintea pe judecători
Să se organizeze între ei
Au ei nevoie de observatori
De dinafară și în ce temei?

Pentru ce se vede de pe stradă
De cel ce spre justiție privește
Este-o independență mascaradă
Dar și „păstorul care-o păstorește”

De-aceea voi comite imprudența
Să susțin mai departe o prostie:
Cum că-n justiție independența
A fost și va rămâne-o utopie