ți-am scormonit în dependența de apusuri
viitoreasa mea, o plictiseală teribilă dincolo
de rădăcina trandafirului domestic, între
bătăile inimii zdrobește-mi gândul ăsta
care îmi pune avalanșa de gât
cu mâna ta și așteaptă sezonul
plin de ghiocei
iartă-mă, plantez țurțuri
uneori ( despre energia mea îți spun
așa cum m-a învățat omul atunci
când a dorit să ne vindece anotimpurile)
apoi
ce sens ar avea să duplicăm ptero-tezaurul deșertului
cu necuvântătoarele noastre, înainte
de a ne abandona goliciunile de tot
printre surâsuri galbene-vii
într-o oază oarecare
(să ne civilizăm:)