mă dureai că
din ochiul meu creșteau ciulini
te duream că
din ochiul tău cădeau păsări albastre
ne-am așezat pe o vorbă fără sânge
în obraji
ne călcau pe buze poezii arse nespuse
țigările
de parcă eram o durere în două pahare
fumegânde
aveam pe urma din zăpadă prin păr cuvinte
neatinse
nedezbrăcate
aceleași cuvinte uitate de fiecare dată
pe vârful degetelor
de atâta tăiat la sare
nu le mai auzeam
până când ne-am ridicat
de pe noi
și am aruncat ciulinii păsările albastre
mâinile
ne-am băut
până la piele
până când am deschis ochii
și ne vedeam
până când drumul s-a spălat
pe picioare