Lacrimile dimineții
mă surprind pe străzile orașului
în cautarea oamenilor
ce ieri i-am cunoscut
și care azi
au plecat de lângă mine.

Sper să-i văd
pe aceeași bancă,
cu același ziar
deschis la rubrica Horoscop.

În propria-mi regăsirii
trec pe lângă cârciuma lui nea Costel
parcă aș bea un litru de vin
cu lăutarul în surdină
dar vremea și-a ținut cuvântul
geamurile sunt sparte,
pereții corojiți
doar o poză cu birtașul
îți mai aduce aminte de acest loc.

Privirea se intersectează
cu necunoscutul
care pare a mă cunoaște
îmi întinde mâna
dar ignor salutul
sincer
m-am obișnuit printre străini.

Banca
este tot acolo
nimeni nu ma asteapta
nici macar ziarul
redactat de ea
și uite așa
îmi dau seama
că n-au plecat ei de lângă mine
am plecat eu de lângă ei.