ea a venit dintr-un basm
într-o vreme în care eu mă întrebam
dacă să mă sinucid sau nu
s-a așternut ca primăvara timpurie
peste sufletul meu hibernal
îmbătându-mă cu vise despre iubirea pură.

și mă cunoștea atât de bine...

știa că detest realitatea
de aceea îmi acoperea ochii
cu o țesătură de iluzii
știa că-mi place să mă otrăvesc lent
de aceea îmi turna un strop de venin
în fiecare cupă de fericire pe care o sorbeam
știa că-mi place să cochetez cu moartea
de aceea omora frecvent câte o parte din mine
ca un criminal în serie.

era tragedia mea perfectă...

dar venea din basme
și în povestea ei, ajungea în brațele
unui cavaler care îi putea colora viața
în cele mai aprinse nuanțe ale fericirii
iar eu eram doar un bard cu versuri triste
și cum aș fi putut să-i colorez viața
când până și rima mea e albă?

ea s-a întors în basme
lăsându-mă să mă îmbăt cu amintiri
despre iubirea pură
în timp ce mă întreb
dacă să mă sinucid sau nu.