avea branhii în locul ochilor
jur-împrejurul curgea în ele
lua durerea și o folosea
mărturisesc asta cu un soi de infirmitate

trebuia doar să pună catargul și camera începea să plutească
deasupra Amazonului
indigenii defrișau o palmă din selvă
pământul rodea doar trei ani
apoi plecau și cântecele se auzeau până la noi
îmi spunea că uite de aia e nevoie de mai multe iubiri

nu-i păsa că animalele s-au zbătut înainte de a fi mâncate
și cel mai frumos vers este „să fie lumină”
energia statică a rochiei putea iniția combustia spontană
a celui care îi zărea bruioanele frunții
Proust a scris despre Odette atâtea pagini
dar tot nu-mi dau seama cum arăta
un străin care a văzut-o i-ar face un portret robot impecabil

și totul face implozie
toate bucățile acelea mici în care organizăm trecutul ca să-l putem depăși
se depun în oase pe artere devin inele saturniene ale inimii
ca într-un ritual de inițiere