dușumelele de la marginea cerului erau umede
eu mă întindeam peste tot pământul iar ea a lunecat între zidurile mele, cel mai mare joc domino a început să
își numere piesele căzute

dar pământul meu era dintr-o sticlă subțire
a venit și iarna, hainele nu au fost de mare folos
de aceeași parte a străzii doi oameni singuri strigau după ajutor
o apropiere ar trebui să fie ca o patină care zgârâie gheața până crapă
o apropiere ar trebui să fie ca un mic soare care încălzește două trupuri
eu încercam să pansez aripa îngerului care nu știa să zboare în viața mea

aveam brațele atât de lungi încât puteam cuprinde frigul între ele
aveam brațele atât de lungi încât puteam să ajung oriunde într-o clipită
dar lumea era aglomerată, nu exista un noi existau doar străini
și mâinile mele atârnau ca ale unui hoț de buzunare

am început să măsor minutele în nu-uri
nu-urile în pași înainte, pașii înainte în gloanțe trase cu pierdica pusă
și eu confundând țeava puștii cu un vizor în care priveam
cum nu mai venea nimeni

atunci când îl privești în ochi pe Dumnezeu
nu ai cum să minți
nu ai cum