M-oi înfrăți cu vântul, de mână să mă poarte,
Să bântuim zănatici prin mii de galaxii,
Din țâța desfătării să bem același lapte,
Căci pe pământu-acesta, nu voi a mai trăi.

Nu voi a ști de lume, nu voi a ști de cele
Ce-au devorat din carnea-mi, lăsându-mi osul gol,
Ce au jucat haotic pe patimile mele
Ca-ntr-un desfrâu de iele, în dans nimicitor.

Voi a uita cuvântul ce-atâtea feți ascunde,
Rostit pe limbi de șarpe, ca un venin letal,
De zâmbete ,,suave,, în stare a ucide
Precum ucide fiara cu rânjetu-i fatal.

Așa că-mi fac bagajul cu ce mai am din mine,
Un ciob de os în traistă și sufletul pe băț,
Și-mi scutur haina urii, să nu rămână urme
De hâde feți mascate....apoi să mă răsfăț

Zburând nebun și liber, cu vântul laolaltă,
Iar când va fi să trecem în zbor peste pământ,
Voi lua cu mine nouri și voi lăsa să cadă,
Sărate ploi de bocet și-un tânguit de vânt.