toată durerea mi se scurgea în pământul mamă prin picioare
ca prin niște țevi prin care se scurgea noroiul din cer în canalizare
se scurgea genul acela de durere care mă făcea mai puternic până când în mine
rămânea o durere inutilă surdă apoi eram tras pe dreapta și agățat în așteptare de moarte ca de un cui
durerea crează dependență iar orice bucurie sau zâmbet provoacă migrene sevraj sau nevroze
în jurul meu un zgomot alb ca și cum bobul de grâu se umfla a pâine în cuptoare de piatră
am văzut odată cum morile își ridicau fustele și plecau în câmpie și se transformau în sperietori pentru păsări
și cumva nu mă miram dimpotrivă mă așezam lângă ele și fluieram după ciori
când îmi amorțeau buzele de atâta fluierat mă spălam cu țărână pe față până prindeam rădăcini poate aș fi înmugurit
și mi-ar fi crescut frunze subraț iar ochii mi-ar fi strălucit ca două boabe de rouă