Am iubit dintotdeauna ceasurile
cadranul lor îmi suspendă emoția asemenea unui copil
la gura primei ninsori
ce joc straniu creează limbile
adulmecând secundele firave
gândul că te-as putea opri înăuntrul unui timp
fără pereche
trăgându-și seva din memoria pașilor mei
lumile în care ne-am adâncit călcâiul
nicio forță de rezistență
doar inimile bătând ritmic
ca singurul legământ
între poemul meu
pictura ta
și muzele flămânde de noi
poți să uiți toate verbele
și semnele de punctuație
până n-ar mai exista timp
spațiu sau orice altceva
ne adâncim în lumină
în cercul artei să ne strângem mijlocul
respirăm tot mai greu
așteptând oxigenul
dincolo de poarta altei dimensiuni.