oare îți amintești Eloisa
cum zburda vântul prin părul tău nisipiu
cu aromă de floare de portocal
și tu țineai strâns la piept
o lebădă de cristal cu gâtul mlădios

dar el a plecat și tu
precum fericiții făcători de pace ai visat
să uiți clopotele de nuntă și saltul păstrăvilor argintii
sau ploaia clipocind în ape limpezi
să uiți cum plânge crenguța de vie retezată
înainte să dea frunza
stropi de sevă tulbure
să plângi de bucurie
că raza lunii a topit norii și în privirea ta e alb
atâta liniște încât
nici nu auzi cum îți tremură genele pe pernă
ca o chemare

Eloisa
numele iertării nu e uitare
o stea din nord a căzut peste crinii înghețați din sânul tău
chiciura se desprinde din fereastra chiliei goale
din nou vestală
cea care uită e de ceilalți uitată...