îmi spuneai că mă invidiezi pentru viața asta tumultoasă
șirul nesfârșit de secunde
care mă însoțesc ca o aură
cu asta ai ieșit deja din sfera ignoranței biblice
și toate străzile ce duc spre tine sunt șerpi care năpârlesc

punctul acela crește întruna
a înghițit orizontul
vrei nu vrei locuim în același lichid amniotic al lumii
am uitat demult cum se rezolvă integralele de volum
și telefonul tău inteligent
totuși funcționează
nu poți scăpa de lucrurile complicate
inflației de vise care atrofiază poemele

sunt aici la o secundă de lumină
băieții de cartier nu știu dacă mână mea stângă pe volan
este un semn al complicității
sau doar o clovnerie

în cârciuma din colț
au angajat un pitic cu proporții vitruviene
are joben și când intri îți întinde mâna
aș vrea să fii aici
eu cu fața spre ușă
supraveghind neantul urban
tu privind iepurele de fum al jobenului
în stânga e o masă de biliard
tacurile ar fi toate în rastel
dar bilele s-ar mișca pe tăpșan
privindu-ne zâmbind doar