Doamne, mi-ai dat acel dar de a înțelege o mulțime de lucruri
fără să rostesc sau să ascult cuvinte
și nimeni nu vorbește cu ochii mai tainic ca femeia,
nici icoanele, nici mulțimea de preoți ai tăi și nici în ochiul cerului
nu am citit atât de ușor...
abia mă obișnuisem că sunt nemuritor,
că am și început să văd surâsul morții în toate.
acum, vreau un loc în care să nu mai caut nimic,
doar o întindere stearpă să fie,
cum este uneori umanitatea noastră...
să nu aștept pe nimeni să trăiască, să nu-mi doresc nimic,
îndreptat decisiv către o moarte fără remușcări.



în România păgână,
cu oameni dresați pentru a considera jegul și sclavia ca fiind viața însăși,
ideile despre Tine m-au învățat ca în lumina Ta să nu descopăr numai
ce aș vrea să fie.
apoi, am trecut în forță prin confluențe și afecte,
grăbit să poposesc
doar în structură și lumină.