Făcui cândva în tinerețe
O greșeală după greșeală
Ce-mi par acum la bătrânețe
Ca niște pete de cerneală

Care deloc nu se pot șterge
Din fila vieții, orice-aș spune,
Că omul când prin lume merge
Urma-napoia lui rămâne

Numai că urma-i dureroasă
Dacă pășești strâmb ori greșit
Și-a ei durere te apasă
Sâcâitor, necontenit

Și-oricât ai încerca vreodată
Să nu-ți bagi tinerețea-n seamă
O amintire dezlânată
Trecutul din prezent te cheamă

Să-ți recunoști năzdrăvănia
Sau fapta irațională
Și să constați că grozăvia
Nu ți-a adus mare scofală

Iar anii-aceia irosiți
Trecuți la pierdere de vreme
Sunt anii ce mă scot din minți
Că mi-am creat multe probleme

Și recunosc că-i prea târziu
Ca din greșeli să mai repar
Pentru că eu de când mă știu
Am fost un suflet prea hoinar

Și-am mers prin viață mai departe
Fără ca-n urmă să privesc
Lăsând instinctul să mă poarte
Pe unde nici nu mă gândesc