amintirile care curg prin vene sunt probabil albastre
le ștergi cu mâneca de pe obraz în loc de lacrimi
ți se pare că te mănâncă
/ nu mai poți plânge /
e primul semn că ai început să îmbătrânești

încă bat la poarta cimitirelor /
atâtea inimi așeazate pe saltele de paie învelite în mătase
bătrâni cu nasturi și coliere din perle false
cu blană de nurcă mâncată de molii la gulere /
cu zâmbetul moale lângă fotografiile în ramă

tragi aer adânc / bei o aspirină să se subțieze sângele /
e clar ca lumina zilei acum
ai început să uiți / îți pare rău / la fel cum ți-e milă
de vagabondul adormit cu buzele strânse
lângă pâinea umflată de apă de ploaie
topindu-se pe asfalt

cineva ți-a furat soarele alaltăieri
chiar la vremea cireșelor
doi copii râd ascunși sub o umbrelă
poate că era a ta / poate că era roșie