De unde vin și încotro mă duc
Este-ntrebarea ce mi-o pun mereu
Fiindcă mă simt pe lume singur cuc
Cu gânduri și cu vise-n capul meu?

Pe la-nceput, când ochii i-am deschis
Și mă veghea cu chipul scump o mamă,
Realitatea îmi părea un vis,
Dar chipul mamei este azi-n ramă

Iar după-aceea, făcând primii pași
Tainele mersului să deslușesc,
Zburdam alături tot de copilași
Pe care-acum de-abia mi-i amintesc

La școală, când mergeam în tinerețe,
Am fost coleg cu alții ca și mine
Ce azi i-aș recunoaște după fețe
Și foarte rar pe vreunul după nume

Și mai apoi, student la facultate,
Am legat fel și fel de-amiciții
Ce prea puține au fost transformate
În ceea ce numim prietenii

Iar la serviciu plămădind oțelul
Și practicând cu zel ingineria
Lucram atunci cu oameni de tot felul
Dar cu puțini legam prietenia

Norocul a venit mereu de-acasă
De la copii și de la nepoței
Cărora cred că sincer le și pasă
La fel cum mie-mi pasă azi de ei

Numai că fiecare-i cu-ale lui
După ce cresc pe drumul lor se duc
Urmându-și căile destinului
Când în final rămân tot singur cuc

Cu visele și gândurile mele
Înconjurat de semeni ca și ieri
Dar copleșit de vremurile grele
Când la prea multe nu mai poți să speri

Și când prin obsedanta întrebare
De unde vin și încotro mă duc
Voi căuta răspunsurile care
Esența existenței mi-o traduc

Și-mi spun că fiecare când se naște
Are și drumul și destinul lui
Dar în final pe fiecare-l paște
Singurătatea tristă-a cucului