agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 2423 .



isrs
poetry [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [grupex_2007srl ]

2014-07-12  | [This text should be read in romana]    | 



te uiți în gol și golul se uită în tine
la fel de străin,
nu-ți dai seama cine e mai întunecat,
cine are mai multe de-ascuns,
cui îi este frică mai tare,
care dintre voi știe să tacă mai intens

îți spui:
azi o să plonjez într-un loc în care nu există inhibitori de serotonină,
o să plonjez într-o scoică,
e un loc în care te simți perfect protejat,
perfect adaptat la întuneric,
la viața unde umbrele au propriul ritm biologic,
n-o să te mai sperie depărtarea care tot crește din fiecare
ca un animal diform, cu un singur ochi,
plin de gheare și zimți,
cu el se poate uita în interiorul timpului,
în ceea ce-l face compulsiv de precis

de azi, așa îți spui, o să fiu fericit,
o să mă fac halebardier la curtea unui rege fugit în exil,
o să învăț să respir printr-o frunză,
o să învăț să cânt din degete,
să fluier cât mai strident,
voi merge, în sfârșit, pe catalige
cât soarele să nu-mi mai pară atât de străin

vezi o întindere de apă,
vezi un om care-și numără gândurile,
apoi și le deșiră, le ascunde prin buzunare,
printre resturile de tutun,
vezi iar o apă nesfârșită,
în sfârșit, te apuci să-ți escamotezi biografia,
tot ce te frământă e că nimeni nu are o evidență exactă
a tuturor inexactităților din viața ta,
că nimeni nu a inventat un aparat care să-ți măsoare lehamitea,
la sfârșitul fiecărei zile care trece atât de nepăsătoare pe lângă tine
auzi o voce metalică:
mă, fiecare om e un catarg pe care-și flutură spaimele,
măcar atâta lucru pricepe și tu

te uiți în gol și golul se uită în tine,
la fel de străin,
aici, trebuie inventat un interior
care să te suporte până la capăt

chiar și-așa: ce vei face după ce vei muri?

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!