sunt prea obosită să plâng sau să dorm
am obosit să mor ca toți oamenii
îți scriu o scrisoare din tranșee
cu cerneală neagră bine lămurită
la post-restant

pe aici unii încă se mai joacă de-a războiul
se ciocnesc în perechi
se împușcă la colțul dinspre tâmplă
amestecă sângele în cruce pe albul ochilor

alții trag de viață de la o zi la alta
mângâie câinii pisicile și bebelușii
ca pe niște arme secrete
îi spionează pe cei cu privire sinceră
fiindcă bunele intenții creează suspiciuni
pun la arest pe cei care dau de pomană
și le taie din rația de cartofi și fasole

mie nopțile și zilele îmi sunt totuna
m-am înăcrit încet sunt mai galbenă la obraz
de când ofițerii în post fluieră la ore fixe
timpul este tranșat tot mai exact

e ca și cum nimeni nu înțelege de ce sunt calmă
de ce am numai haine civile
sau ce paște al cailor aștept
ca să trec de ultima linie și să strig
adevărat că sunt vie ori am visat