casele abia mijeau ochii sub poduri
clipeau de la un capăt la altul al orașului
încă mai aveau caș la gură
eu coboram alergând pe lângă biserică
mă răvășeau
vântul de primăvară și ochii verzi

dormeam într-o casă cu podea sub tălpile mele
poate nu mă credeți
ferestrele se deschideau spre mine
mi-aduceau cerul înăuntru
acoperișul mă ferea de ploaie
de tumult
era liniște cuminte și bună
erau duminici ca munții și văile
în care ședeam pe prispă cu coatele pe genunchi
și câte un pui de mâță în poală

numai după mult timp
pereții au început să gâfâie să icnească mocnit
să clefăie pofticios
întindeam picioarele până la prag
podeaua tremura ca o piftie caldă
din ce în ce
casa mi se aburca în spinare
se zgâlțâia din piviniță în sus
eram iona în burta balenei

într-o zi a căscat puternic
și-a strâns fălcile și