sunt un om care simte gândește și scrie nimic din ce e omenesc
nu mi-e străin nici dumnezeirea nu mi-e străină am trăit precum zeii
o vreme și încă o vreme până când vremea da m-a prins m-a cuprins
cum te cuprinde iubirea și ura și am iubit până când am început să

urăsc și într-atât de mult am urât încât ura s-a transformat în iubire
și cu această iubire am învăluit eu lumea am adus-o în lăuntrul meu
i-am lăsat doar cerul înstelat deasupra și neliniștea toată în viscere
am urmat școala vieții am absolvit-o și am transformat-o în școală

de poezie convins că poezia e viața și mai mult decât viața acum
sunt un om care simte gândește și scrie despre omul care simte
gândește și scrie nimic din ce e omenesc nu mi-e străin îmi spun
singur noapte bună bună dimineața bună ziua și iar noapte bună

născut înainte de facerea lumii o privesc cum se face cum crește
și cum se desface o privesc până când în văzduh doar privirea