toți vor să fie numai verde pentru ei și întotdeauna roșu pentru toți ceilalți supuși mișcării idioate claxoane treceri de pietoni spirale spre nicăieri și chipiul absurd sub care mai doarme din când în când un vis decedează răstignit la o intersecție de timp printre saci cu semințe de gând circulă aliniate ca la o paradă de ziua infinitului mii de furnici roșii cu fundul alb reinventează roata a la moulin rouge cu saltimbancii la manivelă pe o punte putredă trei ciuperci atomice și o lamă desuetă de damasc și doar un fir de păr străduindu-se să măsoare egal trecerea dintr-o lume-ntr-alta prin cine mai știe ce manevre ascunse merele devin roșii și iar claxoane treceri de pietoni și tot felul de spirale încă nepregătite mai tot timpul sufocate de monotonie între două măsuri galbene cât să umplem universul cu nemărginire