Inițial, ca somnul spaimei.

Tăcut, ca o picătură
de urină pe colacul murdar.

Alintat, ca un câine
lovit de o automobil aleatoriu
pe un drum sidefiu.

Pașnic, ca umbra fecalelor
putrezite în spatele mașinii
vinovate de un accident târziu,
stupid, uitat până și de Brigitte Bardot.

Memorabil, ca șirul de picături
de sânge, prelins pe cărarea
pădurii, unde lupii sărută căprioare,
unde omul doarme neatins,
unde arborii plâng cu frunze și aversiune.

Previzibil, ca versurile unei
poezii eterne de iubire,
curgând anevoios pe pagini
insolite de caiet jalnic
al unui licean oarecare, care a uitat
să iubească, dar nu și să deteste.

Adormit, ca oferta unui magazin
pierdut printre tomberoane,
pierdut printre gunoaie umane
care urinează, defechează zgomotos
și iubesc imprevizibil.

Etern, ca sunetul spațial,
deficitar prin mesaj sperluminic,
însă dureros ca un vânt aleatoriu
eliberat de un câine comunitar.

Mirific, ca filmul unei vieți,
deranjant prin culoare, beție,
durere și pierderi sufletești.

Cald, ca primul sărut unsuros
între buzele care te afurisesc în noapte.

Trist, ca acest vers fără sens.