îmi înfloreau ferestrele în casa ta de toamnă
puțin ruj pe mânerul ușii
apoi o cernere de amintiri prin storuri
mi-e frig auzeam și ceața părea
că șoptește de undeva dintre tocurile înalte ale
pantofilor înmuiați în holul inimii mele
mai porneam o primăvară și o zdrăgăneam ca o jucărie
pătrund ca un șoricel într-o distilerie părăsită
mirosuri și reproșuri vagi prin colțuri amețite
ești nedormită și netrezită ca însăși lumina încolonată
sub aurora singurei petale care cade anul acesta în bucătăria noastră
între celelalte
valuri nomade curioase invadatoare
aștept cu un miez de regret să pleci o cameră un bâzâit de frigider
dar mirosul tău îmi ține umbră și răgaz
întoarcerea zgribulită mă lasă fără respir
vocea încearcă să bată în pleoape a privire
dormi?
nu te văd nu mă privești dar
ascultăm marea posomorâtă legănându-ne patul
nu te voi părăsi niciodată spui strângându-mă în afara mea
sorbim ceaiul de surâs târziu îmbrăcați
în cămașa ta de fapt a mea
dar tu ai purtat-o din prima noapte
în care ne-am părăsit