În întreaga Românie, din Craiova, la Vaslui,
Toată lumea își dotează locuința, cu feng shui.
Nimeni nu mai construiește, nimeni nu mai bate-un cui
Până nu-și consiliază specialiștii în feng shui.
Școala de arhitectură scoate absolvenți destui
Care,-o viață,-or să aplice normative de feng shui.

Chiar nevastă-mea, acasă, stă pe colțul patului
Ca să-i vină, mai directă, energia din feng shui.
Și, de cade pe podele, chiar în timpul somnului,
Este foarte fericită, că-i dovadă de feng shui.
Socrul meu, după o țuică, din recolta dumnealui,
Mă aleargă-n bătătură, să-mi arate el feng shui.
Și înjură,-apoi, guvernul și conducătorul lui
Că scumpește iarăși totul, de mănânci numai feng shui.
Vin copiii de la școală și se duce dracului
Liniștea interioară și conceptul de feng shui,
De îți vine să pui capăt, dintr-o dată, traiului,
De n-ai mai avea resurse generate de feng shui.
Iar, când soarele apune după coama dealului,
Se creează noi motive ca să-ți treacă de feng shui.
Cântă la vecini manele, că e toiul chefului;
În condițiile astea, cui să-i ardă de feng shui?

Eu am scris aceste versuri,- armele poetului -,
Că-mi sună-atât de bine noțiunea de feng shui.
Dar, de fapt, privind pe stradă, fețele poporului,
Vezi că sunt compatrioții, nu prea feng, dar foarte shui.