seara îți despletești părul
murmurul tău de liniște și amurgire
ajunge prin oglindă la mine
avem atâtea nespuse
plutesc prin
cameră se izbesc de lucruri ca niște baloane de săpun
spărgându-se fără sunet
mă ascund în spatele unei cărți
acesta e momentul zilei când
te pot privi cu adevărat
pot simți cum timpul capătă densitate fermitate
aproape că îngheață și nu mai rupe bucăți din mine

aș vrea să prelungesc starea aceasta până dincolo de pereți
precum nimfa zborul în fluture
mă apropii de fereastră
spun cu indiferență studiată
afară plutește un cer de mângâiat copacii
bieți copii stingheri ai toamnei

te oprești o clipă
apoi spui surâzând
poți mai mult de atât
nu tulbura acest moment

continui să te piepteni

părul femeii din viața mea
mi se răsfiră prin vene