Beznă ca-n albeața ochiului.

Dumnezeu
- un plasator îngrijorat-
ne cere biletele,
ne ia de mînă,
ne așează pe fiecare
în scaunul său.

Cînd sala e plină,
își face cruce
aprinde lumina
și ne poftește afară.

Fluierăm, urlăm,
vrem banii înapoi.

Nimeni nu înțelege
că viața omului
e un film proiectat,
la nesfîrșit,
pe ecranul unui
cinematograf plutitor
între aici și dincolo.

Iar astăzi
o să fie furtună!