închizi ușile cu ușa.
în cameră ne aliniem în paturi,
căscăm, ne cufundăm neputincioși în somn.

așa veneau șiruri interminabile cu mine
cărând în cârcă un șarpe gigantic,
înfundându-l în gura nopții.

pe de altă parte
tu trăgeai cât puteai aer în piept.
așa veneau șiruri interminabile cu tine
atârnând sub pântecul șarpelui.
te țineai strâns cu brațele.

nu spun nicio vorbă.
să-ți dea drumul în fața ușii.
ușile noastre sunt guri.
aș rămâne o voce, nu ca tine care nu o mai ai.

ușa nu se deschide în același timp
din amândouă părțile.
puterea nici nu se dă, nici nu se ia.
așa se adună o vibrație mare,
se încolăcește cât poate
între cei patru pereți.

în vreme ce eu așteptam o nenorocire
mai-mai să mă astupe precum dihănii
lăsate să pâlpâie una în alta
cu gurile la pândă

în vreme ce eu așteptam o nenorocire
mai-mai să astup cu gura dihăniile
lăsate să pâlpâie la pândă

din tavan se căsca vocea ta
ea îmi ridica pieptul cupolă la dumnezeul adunat
ca să mi-l înfunde înapoi în gâtul dumnezeului risipit.