nici măcar cel chinezesc
nicio fortificație de beton
nicio linie maginot
nici măcar himalaya
totuși omul din mine trage linii defensive
adânci tranșee
iluzii născute înaintea visului
marginea de netăgăduit a orizontului
cărarea pe care urcă marea la cer
să-mi fie așa frumoasă dimineața
încât să nu știu nicio viață
de unde începe moartea
și nici de ce lupt
soldat condamnat la baionetă
cu noaptea aceasta fără început

dincolo de bucuria apusului
luna poartă speranța unui viitor răsărit
între timp dorm
să-mi învăț spiritul să zburde
fără apăsarea pământului

dincolo de orice înțelegere
acolo de unde totul pare așa simplu
încât inima mea obișnuită să complice totul
nu mai știe cum să bată
și cântă

la urma urmei muzica e peste tot
toată materia este supusă armoniei
tot universul nu e un decât un șir de perechi
într-un etern dans

oricum ar fi inutil să-mi astup urechile
muzica vine dinăuntru