Mi-aș despica carnea să vezi ce zace-n mine/ Arunc o ultimă suflare către tine,/ Mă zbat între viață și moarte/ Sunt între doua lumi, inima ușor îmi bate.

Sângele-mi fierbe însetat de dreptate/ Să fac ceva nu pot, țin mâinile încrucișate,/ Nu judec, mă conformez la răutate/ Căci ispitele mă-nping vijelios către moarte.

Am spini în suflet și în palme răni adânci/ Cu respirația grea mă târasc pe brânci,/ Continui să merg mai departe în asta cruditate/ Că totu-i crunt si vântul mă biciuiește cu nedreptate.

Doar amintirile m-ajută sa-mi continui drumul secetos/ Să merg vitejește pe drum alunecos,/ Cu glas deșertic solitudinea mă strigă/ S-o ocolesc nu pot, căci m-atrage ca o nedorită intrigă.

Strig în întuneric, nimeni nu m-aude/ Gol în lume, un fior rece mă pătrunde,/ Caut, însă nu stiu a găsi/ Doar un semn aș vrea a zări.

Caut neînțelesul și visul neîmplinit/ Dar e sfârșit, ceasul s-a oprit,/ Vălmășaguri de gânduri mă abat cumplit/ Cu vocea zpânzurată-n vid mă-ndepărtez de tot ce-i viu, urmez ce a pierit.

M-avânt în necunoscut, calc pe ce-a fost scris/ Aud ultim când trist, se stinge un vis,/ Spre înaltul cerului mă-ndrept, suflet călător/ În lumină mă scald, să plâng a dor.