Nimic din mine nu trezește o inimă de piatră
Nimic din mine nu tânjește vreo inimă distantă.
Nici zâmbetele ce chiar dese se văd pe altă față
Și nici cuvintele culese cu sensul de povață.
Nici bucuria celor care în jur mă împresoară
Și nici tristețea ce apare când seara se-nfășoară.
Nici râsul plăcut, de femeie, cu nimic nu m-ajută
Nici muzica ce vrea să-mi deie o stare parcă slută.
Nici chiar căderea unei frunze care vestește viața
Nici mângâierea unei muze ce-ar topi pân' și gheața.
Nici soarele ce cu o rază printre nori 'cearc-a trece
Nici starea care-mi luminează chiar și camera rece.
Nici gândul care încălzește o iarnă de zăpadă
Nici jarul care înroșește un fier ca să se bată.
Nimic inima nu-mi primește, dorește doar pe-aceea
Ce-aduce-a fata ce privește și umple Odiseea.

Ah, inimă slabă și moale
Ce stai în corp puternic,
Mai las-o, știi mult că te doare
Visul tău luciferic !